duminică, 16 august 2009

Sorana Cârstea n-are timp să se îndrăgostească

Sorana Cârstea a încheiat sâmbătă seară conturile cu turneul de la Wimbledon, după ce a pierdut alături de Caroline Wozniacki meciul de dublu, disputat contra perechii Maria Koriţeva (Ucraina)-Tatiana Pucek (Belarus), scor 6-4, 6-7, 4-6.

Românca spune că este mulţumită de ceea ce a realizat în acest sezon, după sfertul de finală de la Roland Garros şi „optimea” de la Wimbledon.

„Ştiu că mai am mult de muncit pentru a ajunge sus. Nu mă mulţumesc cu puţin, deşi ştiu că am demonstrat până acum că am valoare. Aş vrea să am performanţele lui Steffi Graf, idolul meu, care mă ajută cu multe sfaturi, şi cu care am avut plăcerea să mă antrenez în Las Vegas”, a declarat Sorana pentru EVZ.

Ea mai spune că nu a putut susţine examenul de Bacalaureat în prima
sesiune, datorită turneului de la Wimbledon. „A trebuit să îmi amân examenele, pentru a participa la Wimbledon, dar mă voi prezenta la sesiunea din august”, spune sportiva.