miercuri, 17 decembrie 2008

BCR prospecteaza piata pentru o vanzare de obligatiuni

CNVM a aprobat saptamana trecuta prospectul preliminar al viitoarei emisiuni de obligatiuni al BCR.
Prospectul a fost transmis deja potentialilor investitori. Potrivit unor surse din piata, prospectul cuprinde informatii cu privire la aspectele juridice ale emisiunii si detalii despre emitent, dar nu contine informatii despre valoarea emisiunii de obligatiuni, scadenta acestora, sau dobanda care va fi platita investitorilor.

BT Asset Management a lansat primul fond de index

BT Asset Management, societatea de administrare a investitiilor a grupului financiar Banca Transilvania, a lansat primul fond de index de pe piata. Fondul este denumit BT Index.
Un fond de index este constituit pe baza unui indice bursier. In cazul BT Index, este vorba despre ROTX, dezvoltat de Bursa de la Bucuresti impreuna cu Bursa din Viena.
Fondurile de index, foarte populare in strainatate, au lipsit pana acum de pe piata romaneasca. Principalul avantaj este faptul ca sunt mai usor de administrat si percep comisioane de administrare mai mici. "Acest fond este un instrument care se adreseaza investitorilor care vor sa aiba expunere pe cele mai lichide titluri de la Bursa. Se adreseaza in special investitorilor mici, care nu dispun de sume suficient de mari pentru a investi intr-un portofoliu diversificat de actiuni", a declarat Radu Hanga, directorul general al BT Asset Management.

BRM a intermediat vanzarea a 250 de tone de grau sub pretul de referinta

Bursa Romana de Marfuri (BRM) a organizat, saptamana trecuta, a doua sedinta de tranzactionare in ringul cerealelor, in care au fost vandute 250 de tone de grau la un pret de 0,37 lei pe kilogram, sub pretul de referinta stabilit la 0,45 lei/kg. Tranzactiile au avut loc pe Piata la disponibil a BRM, unde sunt vandute cereale si alte produse agro-alimentare, produse petroliere si alte produse energetice, compusi chimici de uz industrial si metale, se arata intr-un comunicat al Bursei. Prima sedinta de tranzactionare in ringul cerealelor a avut loc la 13 septembrie, cand au fost vandute 1.325 de tone de grau la un pret mediu de 0,365 lei/kg. In cadrul sedintei au fost lansate ordine de vanzare pentru o cantitate totala de 5.625 de tone de grau. Cantitatea de grau neadjudecata, pentru care vanzatorii nu au acceptat preturile oferite in timpul sedintei din 13 septembrie, a fost reprogramata la tranzactionare. Pretul de referinta al graului este stabilit de Ministerul Agriculturii, cu acordul producatorilor.

Patriciu cere sa fie judecat intr-un singur proces

Tribunalul Bucuresti a amanat dezbaterile in dosarul Rompetrol, in care omul de afaceri Dinu Patriciu a fost trimis in judecata, alaturi de alte 11 persoane, pentru comiterea mai multor infractiuni economice.
Noul termen pentru inceperea dezbaterilor a fost stabilit pentru 1 noiembrie, decizia fiind luata atat pentru ca o parte dintre inculpati au depus cereri privind angajarea unor aparatori, cat si a lipsei de procedura in cazul altora.

Salt de 3% pentru SIF-uri pe Bursa

SIF-urile au sarit ieri pe Bursa cu 3%, cresterea lor puternica animand toata piata si tragand in sus si celelalte actiuni mari. Actiunile Bancii Transilvania au castigat ieri 4,7%, cele ale Petrom - 2,7%, in timp ce aprecieri de pana la 2% au avut si titlurile BRD si cele ale Transelectrica.
Agitatia de pe SIF-uri a fost cauzata, spun unii brokeri, de zvonurile aparute in piata privind aparitia in viitorul apropiat a unei initiative legislative in Parlament pentru modificarea reglementarilor privind detinerile pe care investitorii le pot avea in cadrul acestor societati. Potrivit informatiilor oficiale disponibile, nu exista in prezent o astfel de initiativa legislativa, iar aparitia ei pana la finalul acestui an ar putea parea cel putin neasteptata, in conditiile in care Parlamentul a modificat deja la inceputul acestui an regulile privind detinerile la SIF-uri, la mai putin de un an de la modificarile anterioare.

Listarea Fondului Proprietatea devine o Fata Morgana

Termenul avansat de autoritati sau de reprezentantii Fondului Proprietatea pentru listarea fondului pe Bursa a suferit din nou o amanare. Declaratiile oficiale avanseaza acum tocmai octombrie 2007 drept o data plauzibila pentru listarea fondului pe Bursa.
La infiintarea fondului, anul trecut, primul presedinte al acestuia, Nicolae Ivan, spunea ca fondul se va lista in primavara lui 2006, dupa alegerea unui administrator. Un administrator nu a fost ales pentru fond nici pana acum, iar de atunci au mai fost avansate ca posibile date de listare toamna acestui an si primavara anului viitor.

Chelu a cedat majoritatea la Blue Telecom

Omul de afaceri Catalin Chelu, din Galati, a vandut asociatei sale Doina Lilioara Rimar pachetul majoritar de actiuni la compania de cablu CCC Blue Telecom, pentru 219,2 mil. lei (circa 62 mil. euro). Tranzactia evalueaza intreaga companie la circa 100 mil. euro, in conditiile in care aceasta detine circa 6% din piata televiziunii prin cablu.
Doina Rimar este asociata cu Chelu in mai multe societati, tranzactia putand fi de fapt de o optimizare a structurii actionariatului in afacerile lui Chelu. Acesta detine, prin intermediul mai multor societati, pachete de actiuni la SIF-uri, unde un investitor nu are voie, conform legii, sa detina mai mult de 1% prin persoanele fizice si juridice impreuna cu care actioneaza in mod concertat. De altfel, Chelu spunea in urma cu cateva luni, cand se hotarase sa vanda, ca tranzactia nu va afecta cu nimic planurile companiei de listare pe Bursa.

Strainii au fost mai activi pe Bursa in septembrie

Investitiile nerezidentilor la Bursa de Valori au inregistrat in septembrie un sold pozitiv de 1,87 milioane de euro, dupa doua luni in care strainii fusesera vanzatori neti. Valoarea intrarilor nete de capital strain pe Bursa este insa mult mai redusa comparativ cu luna septembrie 2005, cand acestea s-au ridicat la peste 33 de milioane de euro.
Cu toate acestea, activitatea investitorilor straini s-a intensificat luna trecuta, atat la cumparare, cat si la vanzare. Cumpararile nerezidentilor s-au ridicat la 54,2 milioane de euro, cel mai ridicat nivel din februarie, in timp ce vanzarile au fost de 52,3 milioane de euro. In primele noua luni ale anului, nerezidentii au cumparat actiuni in valoare totala de 543 mil. euro si au vandut actiuni de 469 de milioane de euro. Brokerii se asteapta ca activitatea strainilor sa creasca in ultimul trimestru, in urma raportului de tara pozitiv, datorita fondurilor de investitii noi care si-ar putea face intrarea pe piata.

sâmbătă, 13 decembrie 2008

Romportmet, banca pentru firmele din grupul Mittal

Operatorul portuar Romportmet Galati (ROMT), controlat de grupul Arcelor Mittal, a acordat un credit in valoare de 49,36 mil. dolari (36,5 mil. euro) firmei olandeze World Steel Data, detinuta tot de catre Mittal. Contractul de imprumut nu prevede un anume termen de rambursare, firma olandeza avand obligatia de a restitui sumele datorate la cererea creditorului. Dobanda perceputa este egala cu media dobanzii LIBOR pentru dolar la trei luni, plus 0,75%, iar pentru contractarea imprumutului nu s-au constituit garantii. Romportmet a creditat anul trecut alte doua societati din grupul Arcelor Mittal, Mittal Steel Iasi (TPRO) si Mittal Steel Hunedoara (SIDG), cu suma totala de 112 mil. lei (32 mil. euro). Cele doua imprumuturi au fost rambursate. La inceputul lunii iulie, Mittal Steel Iasi a imprumutat, de asemenea, 20 mil. dolari de la World Steel Data, conditiile imprumutului fiind aceleasi. Romportmet a inregistrat in primul semestru un profit net de 20,66 mil. lei (6,3 mil. euro), cu 58,7% mai ridicat fata de castigul inregistrat in perioada similara a anului trecut.

Timpuri Noi a respins ofertele pentru terenul pe care cere 100 mil. euro

Compania Timpuri Noi Bucuresti a respins ieri toate ofertele primite la licitatia privind vanzarea terenului pe care este amplasata uzina, cu un pret de pornire de 100 mil. euro, a declarat presedintele Consiliului de Administratie al firmei, Alexandru Breazu. "Am primit mai multe oferte, dar niciunnu a indeplinit toate criteriile mentionate in anuntul de licitatie", a spus Breazu, fara sa mentioneze numele ofertantilor. Potrivit acestuia, Comisia va prezenta o nota actionarilor in Adunarea Generala, care va avea loc la 9 august, cu privire la rezultatul licitatiei. "AGA va decide modalitatea de valorificare a terenului", a spus presedintele Consiliului de Administratie. Producatorul de motoare, turbine, utilaje si piese de schimb este in curs de relocare, astfel ca a scos la vanzare terenul cu o suprafata de circa 50.000 de metri patrati pe care se afla platforma uzinei, la un pret de pornire de 100 mil. euro. Asociatia Salariatilor Timpuri Noi Bucuresti a achizitionat in 2003, de la fosta Autoritate pentru Privatizare, pachetul majoritar de actiuni al firmei (69,9%) pentru 1,1 mil. euro.

Profit de 40 de ori mai mic la Aris Arad

Profitul producatorului de masini-unelte actionate electric si vagoane Aris Arad s-a diminuat anul trecut de 40 de ori, la 16.016 lei, in vreme ce afacerile firmei au scazut cu 57%, la 6,19 milioane de lei, a anuntat marti compania. Profitul Aris Arad s-a redus aproape la zero anul trecut, la aface in scadere cu 57%. Veniturile si cheltuielile companiei au scazut anul trecut cu aproximativ 45%, la 10,93 milioane de lei, respectiv 10,91 milioane de lei. Aris Arad a fost privatizata in 2002, pachetul majoritar de 93,4% de actiuni fiind preluat de Astra Comind, actionar majoritar si la Astra Calatori Arad. Firma detine un capital de 10,6 milioane de lei.

Divizare la Romarta

Doua firme desprinse din compania Romarta si controlate de fondul american de investitii Broadhurst Investments, RMRT Mag si RMRT Magazine Universale, vor fi divizate partial, cu scopul separarii activitatilor de administrare imobiliara si transferul acestora catre doua societati nou-infiintate. Doufirme de administrare a imobilelor controlate de Broadhurst vor fi divizate partial. Divizarea RMRT Mag Bucuresti va fi realizata prin desprinderea unei parti din patrimoniul firmei si transmiterea acesteia catre societatea nou-infiintata Administrare Magazine SA, care va avea ca activitate principala administrarea proprietatilor imobiliare pe baza de contract, care presupune in principal intretinerea cladirilor si administrarea contractelor de inchiriere, potrivit unui anunt publicat in Monitorul Oficial. Similar, RMRT Magazine Universale Bucuresti va transfera o parte din patrimoniu unei firme care urmeaza sa fie infiintata, Administrare Magazine Universale SA. "Scopul economic al divizarilor il constituie separarea activitatilor de administrare a imobilelor societatilor divizate in firme care sa presteze aceste servicii, contra cost, atat pentru societatile divizate, cat si pentru terte parti", se arata in anunt. Valoarea reducerilor de capital social ale societatilor divizate va fi egala cu capitalul social al firmelor infiintate. In luna noiembrie a anului trecut, actionarii Romarta au aprobat divizarea firmei in sase entitati, operatiune in urma careia spatiile comerciale mari au fost administrate separat, sub marca Winmarkt. In urma divizarii, firma RMRT Magazine Universale a preluat in principal doua spatii comerciale de mari dimensiuni, administrate de Winmarkt, iar alte magazine aflate in portofoliul Romarta au trecut in administrarea firmei RMRT Mag. In urma divizarii, Romarta va ramane in portofoliu doar cu o serie de magazine a caror activitate a fost stabilizata, in vederea cresterii rentabilitatii. Compania este controlata in proportie de 86,2% de fondul american Broadhurst Investments Ltd, iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului detine 1,369% din actiuni. Restul titlurilor apartin altor actionari.

Fotopoulos Nicolaos a vandut inca 55.000 de actiuni Loulis

Fotopoulos Nicolaos, unul din membrii Consiliului de Administratie a companiei Loulis Targu Mures (MPN), care activeaza in industria de morarit si panificatie, a vandut un pachet de 55.000 de actiuni un pret de 0,47 lei/ titlu. In ultima luna Fotopoulos a vandut pe Bursa pachete de 330.000 actiuni preturi cuprinse intre 0,47 lei si 0,5 lei/titlu, incasand in urma acestor tranzactii aproximativ 53.000 euro. Tot in aceasta luna, actionarul majoritar al societatii, Loulis International Foods Entreprises din Grecia a vandut un pachet de 60% din actiuni pentru suma de 33,7 mil euro grupului austriac LLI. Tranzactia s-a realizat la un pret de 0,434 lei pe titlu. Actiunile Loulis Targu Mures au incheiat sedinta de ieri in scadere cu 1,47% fata de ziua anterioara, ultima tranzactie perfectandu-se la pretul de 0,47 lei/titlu. Capitalizarea companiei este de 61 mil. euro.

Cresterea s-a pierdut intr-o singura sedinta, rulajele se duc in jos

Revenirea proclamata deja de unii dintre investitorii din piata nu a durat decat o singura zi pe Bursa. Dupa ce marti indicii de la Bucuresti cresteau in medie cu 4%, miercuri a fost ziua de compensare, BET cazand cu 2,83%, BET-C cu 2,43%, iar societatile de investitii financiare corectandu-se in medie cu 2,1%. Valoarea tranzactiilor se incadreaza si ea pe un trend descendent, in ultima sedinta rulajul total nedepasind pragul de 15 milioane de euro, valoarea medie estimata zilnic pentru acest an de Bursa.

ZF.ro Burse - Fonduri mutuale Piata serviciilor de brokeraj ar putea ajunge la 90 mil. euro in... Piata serviciilor de brokeraj ar putea ajunge l

Cresterea activitatii fondurilor straine de investitii, dar si a micilor investitori pe piata de capital ar putea urca piata serviciilor de brokeraj la peste 90 mil. euro in acest an.
In primele sapte luni ale anului, piata serviciilor de brokeraj s-a ridicat la circa 51 mil. euro, valoare apropiata de cea inregistrata pe tot anul trecut, in conditiile in care valoarea tranzactiilor de pe Bursa a depasit nivelul de anul trecut, iar comisioanele practicate de brokeri nu au inregistrat modificari semnificative de la inceputul anului.

Imotrust, proiecte imobiliare de 70 mil. euro prin Bermo Group

Compania Bermo Group, controlata in proportie de 58,27% de Imotrust Arad (ARCV), are in derulare proiecte in valoare de peste 70 mil. euro si vizeaza o importanta achizitie in orasul Brasov. Potrivit managerului general al companiei, Valentin Morar, debutul proiectelor imobiliare la Brasov este primul pas in ceea ce priveste planurile de dezvoltare ale companiei, care presupun extinderea la nivel national.

vineri, 5 decembrie 2008

OTP intra cu trei fonduri pe piata

OTP Asset Management Romania, divizia de administrare a investitiilor din cadrul grupului OTP, a intrat pe piata cu trei fonduri mutuale, cu un capital initial de sapte milioane de euro. In luna februarie a acestui an, divizia de administrare a OTP a primit de la Comisia Nationala a Valorilor Mobilire (CNVM) deciziile de autorizare pentru fondurile deschise de investitii OTP AvantisRO, OTP BalansisRO si OTP ComodisRO. Fondul de actiuni OTP AvantisRO va investi in proportie de 80% pe piata de actiuni .

Producatorul de constructii metalice Matrita vrea credite de 10 mil. lei

Producatorul de constructii metalice Matrita Odorheiu Secuiesc (MATA) intentioneaza sa contracteze, anul acesta, credite si finantari in valoare totala de 10 mil. lei (2,74 mil. euro), a anuntat luni compania. Actionarii sunt convocati intr-o adunare generala la 24 aprilie, pentru a discuta propunerea administratorilor. Pe ordinea de zi a sedintei mai figureaza si aprobarea situatiilor financiare aferente anului 2007 si bugetul de venituri si cheltuieli pentru 2008. Veniturile companiei au stagnat anul trecut, la 26,2 mil. lei, in timp ce profitul net s-a redus de cinci ori, la 20.800 de lei, fata de castigul de 104.000 de lei din anul precedent. Anul trecut, firma a consemnat afaceri de 23,41 mil. lei, in crestere cu 11,3%. Principalul actionar al firmei este omul de afaceri Hajdu Zoltan Gyozo, cu o detinere de 36,7% din capital, potrivit datelor furnizate de Matrita. Compania a fost infiintata in 1975, pentru a asigura, printre altele, reparatia si intretinerea combinatelor chimice. In plus, firma realizeaza matrite de vulcanizat anvelope sau de injectat mase plastice, iar printre activitatile unitatii se numara turnarea de piese din fonta si tevi centrifugate, forjare otel, prelucrari prin aschiere si executare constructii sudate. Societatea are o capitalizare bursiera de 1,85 mil. euro, la un pret de 0,17 lei/actiune.

Inceput de activitate pentru comisia de selectie a administratorului FP

Comisia de selectie a administratorului Fondului Proprietatea (FP) va avea luni, 14 aprilie, o intalnire cu membrii Consiliului de Supraveghere si conducerea executiva a fondului, potrivit presedintelui comisiei, Sebastian Vladescu (foto). "Vom avea o prima intalnire exclusiv administrativa, in carese vor stabili detalii cum ar fi locul de desfasurarea a sedintelor si modul de colaborare pe toata perioada de functionare a comisiei", a afirmat Vladescu. Potrivit unei decizii a premierului Calin Popescu-Tariceanu, administratorul Fondului Proprietatea va fi selectat de o comisie condusa de Sebastian Vladescu, fost secretar de stat la Ministerul Finantelor, din care mai fac parte patru membri: secretarul de stat in MEF Catalin Doica, seful Directiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteza, directorul general al Directiei Economice din Primaria Capitalei, Bogdan Alexandru Dragoi, si avocata Ioana Crenguta Leaua. Comisia va stabili, impreuna cu Consiliul de Supraveghere al Fondului, modalitatile, termenii si conditiile pentru desfasurarea activitatii, precum si remuneratia membrilor. Statul, reprezentat de Ministerul Economiei si Finantelor, este actionarul majoritar al Fondului Proprietatea, iar numarul investitorilor persoane private era la inceputul lunii februarie de 2.820. Capitalul Fondului este asigurat printr-un portofoliu de participatii la diferite companii de stat sau privatizate, precum si din venituri din privatizari. Creat ca solutie pentru despagubirea fostilor proprietari deposedati de regimul comunist carora nu li se mai pot restitui in natura averile confiscate, Fondul Proprietatea a devenit operational, ca societate pe actiuni inregistrata la Registrul Comertului, in decembrie 2005.

Mefin Sinaia isi reduce capitalul social cu 8 mil. lei

Producatorul de piese si accesorii pentru vehicule Mefin Sinaia (MEF) isi va reduce capitalul social cu peste 8 mil. lei, de la 13,23 mil. lei la 5,21 mil. lei, pentru a acoperi pierderile din anii 2002, 2005 si 2006, a anuntat luni compania. Cea mai mare parte a pierderilor - 4 mil. lei - a fost inregistrata in 2006. Mefin Sinaia a trecut anul trecut pe profit, cu un castig de 752.000 de lei. Totodata, conducerea firmei va propune la Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor din data de 27 mai reducerea valorii nominale a actiunilor, de la 2,5 lei/titlu la 0,985 lei/unitate. Actiunile au inchis sedinta bursiera de luni la o cotatie de 1,93 lei/unitate, in scadere cu aproape 10%. Firma este specializata in proiectarea, producerea si comercializarea de echipamente de injectie pentru motoare Diesel, componente si piese de schimb, piese turnate si extrudate. Mefin este controlata de DCI Walbridge Partners, parte a grupului american Walbridge Aldinger, care detine 79,63% din capital. Din structura actionariatului face parte si fondul de investitii Broadhurst Investment, cu o participatie de 7,7%.

Adrian Caramiha: Ar putea urma o perioada de acumulare

Bursa a inregistrat ieri o revenire usoara dupa ce a scazut in ultimele cinci sedinte, pe fondul unei lichiditati mai ridicate decat cele din ultima perioada.
"Ieri am avut parte de o sedinta interesanta, cu primele tranzactii DEALS pe SIF-uri si cu volume de tranzactionare bunicele", spune Adrian Caramiha, unul dintre cei mai vechi brokeri din piata. El spune ca este de apreciat faptul ca in sedinta trecuta am avut parte de cumparatori care si-au asumat riscurile si au intrat in piata.

Analistii marilor societati de brokeraj si-au redus in ultimele luni evaluarile pe banci

Analistii a doua dintre cele mai mari societati de brokeraj de pe piata si-au redus semnificativ estimarile de pret pentru actiunile bancilor listate (BRD si TLV) in ultimele luni.

Societatile de brokeraj si-au motivat noile evaluari prin majorarea costului capitalului si cresterea aversiunii fata de risc a investitorilor fata de pietele de capital in general si fata de Romania in mod special.
Analistii Raiffeisen Capital & Investment (RCI) recomanda cumpararea actiunilor BRD, cu un pret tinta de 27,1 lei/actiune pentru urmatoarele 12 luni, si o pozitie neutra fata de titlurile Bancii Transilvania, pentru care estimeaza un pret de 0,74 lei/actiune, potrivit celui mai recent raport de analiza pe sectorul bancar publicat de societatea de brokeraj.

Morgan Stanley va lista TinaR la Bursa

Societatea de brokeraj HTI Valori Mobiliare, preluata la sfarsitul anului trecut de banca americana de investitii Morgan Stanley, va intermedia listarea la Bursa a unui pachet de 25% din actiunile retailerului de imbracaminte TinaR, potrivit reprezentantilor companiei.
Compania urmareste ca prin listare sa atraga fondurile necesare pentru dezvoltarea retelei de magazine.
"TinaR va deveni societate deschisa pentru a avea acces la capitalul necesar dezvoltarii la nivelul atins de companii similare din tarile vecine. Scopul principal va fi dublarea numarului de magazine in 6 luni de la listare", a mai precizat Daniel Tepes, membru in conducerea HTI Valori Mobiliare.

Teraplast mizeaza pe un profit cu 70% mai mare

Grupul Teraplast Bistrita (TRP), cel mai mare procesator de PVC din Romania, a inregistrat anul trecut vanzari totale consolidate de 219,12 mil. lei (65,6 mil. euro), in crestere cu 40% fata de anul 2006, conform situatiilor financiare IFRS consolidate.
Profitul net consolidat aferent anului 2007 s-a ridicat la 16,05 mil. lei (4,8 mil. euro), in crestere cu 75%, potrivit raportarilor companiei.

SIF Transilvania, prima la profit si active dupa trei luni

SIF Transilvania detinea, la sfarsitul lunii martie, active nete de 2,5 mld. lei, in scadere cu 9,4% comparativ cu valoarea de 2,76 mld. lei consemnata la sfarsitul anului trecut, mentinandu-se pe primul loc in topul SIF privind activele nete.

Valoarea consemnata la sfarsitul lunii martie depaseste cu 32,2% activele nete detinute dupa primele trei luni ale anului 2007, de 1,89 mld. lei.
Pe locul al doilea in topul SIF se afla SIF Oltenia, cu active nete de 2,36 mld. lei, in scadere cu 14,36% comparativ cu valoarea de 2,756 mld. lei raportata la finele lui 2007. Pe de alta parte, valoarea activelor nete ale SIF Oltenia este superioara cu aproape 6% celei consemnate dupa primele trei luni de anul trecut, de 2,23 mld. lei.

Fondurile East Capital au mizat pe SIF-uri si petrol

Compania suedeza de administrare a investitiilor East Capital, unul dintre cei mai mari investitori din regiunea Europei Centrale si de Est si-a mentinut investitiile pe Bursa de la Bucuresti, in semestrul al doilea al anului trecut, in ciuda scaderii pietei.
Fondurile East Capital Eastern Europe Fund si East Capital Balkan Fund aveau investitii de 98,9 mil. euro anul trecut in actiuni romanesti, potrivit raportului anual de administrare emis de East Capital.