duminică, 22 februarie 2009

Curtea a decis: Preşedintele poate fi demis mai uşor

Curtea Constituţională a decis că preşedintele ţării poate fi demis cu jumătate plus
unu din voturile celor care se prezintă la vot, la referendum. Decizia este definitivă şi general obligatorie. Ea se va comunica Preşedintelui României şi se va publică în Monitorul Oficial. Magistraţii au respins sesizarea PD privind neconstituţionalitatea unor amendamente la Legea referendumului adoptate de Parlament. Este a treia oară când democraţii reclamă ilegalitatea unor prevederi de modificare a acestui act normativ.

Sesizarea PD se referă la un articol modificat care prevede că preşedintele poate fi demis cu votul majorităţii cetăţenilor care se prezintă la referendum, indiferent dacă şeful statului a fost ales din primul sau al doilea tur de scrutin. În varianta iniţială, legea prevedea că preşedintele poate fi demis doar cu votul a jumătate plus unu din alegătorii înscrişi pe liste. Aşadar concluzia este simplă: Traian Băsescu poate fi demis mult mai uşor: dacă jumătate plus unu din cei care pe 19 mai vor veni la vot, vor opta pentru demiterea lui.

Amendamentul de modificare a fost iniţiat de PSD şi aprobat în Camera Deputaţilor cu o largă majoritate.

La aflarea veştii, liderul PD, Emil Boc, a declarat că normal şi legal ar fi ca această decizie a Curţii Constituţionale să fie valabilă doar pentru viitor şi să nu se aplice şi procedurii aflate deja în curs pentru referendumul de pe 19 mai. „Regulile jocului nu se schimbă în timpul
jocului”, spune Emil Boc. Democraţii nu îşi fac însă probleme pentru că „victoria lui Traian Băsescu la refrendum va fi zdrobitoare”.