duminică, 22 februarie 2009

Amendamentul NICOLICEA: „Sa-mi dai un pumn in cap daca nu i-am facut bine lui Basescu!“

37 de voturi pentru, 19 impotriva, 17 abtineri si Amendamentul Nicolicea a trecut. Dupa ce Curtea Constitutionala valideaza referendumul, Parlamentul sa decida asupra procedurii de urmat. Deputatul PSD de Mehedinti, vicepresedintele Camerei Deputatilor, spune ca el nu a facut decit sa astupe un gol legislativ.
Dulcele Nicolicea
Reporter: Mi s-a parut mie sau sinteti cel mai scirbos din Parlament?
Eugen Nicolicea: Nu sint scirbos. Unii mi-au spus ca sint cel mai dulce.
Rep.: Dulce? Pai, amendamentul e tot ce-i mai scirbos!
E.N.: Reactia celorlalti a fost exagerata. Eu am facut tot ce trebuia. Ei au exagerat. Ei, fiind sub comanda unui mincinos, nu pot fi decit mincinosi. Cifra cinci, cinci minute, e cifra minciunii.
Rep.: Dar si 322 e cifra ticalosiei.
E.N.: Asta spune un om care este mai nedemocratic decit Ceausescu. Si Ceausescu a zis ca raspunde in fata Marii Adunari Nationale si era un tiran. Cum e Basescu, care nu vrea sa raspunda in fata Parlamentului?
Zicerea cu Basescu beat
Rep.: Cine e in spatele Amendamentului Nicolicea? Cine e-n spatele celor 322?
E.N.: N-are nici o legatura! Cine e-n spatele nostru? Legea! Legea! 322 este votul cu care a fost demis Basescu. Daca unul iti zice ca esti beat, du-te si te culca! I-au spus 322. Basescu e in coma alcoolica!
Rep.: El este pe calul alb al dreptatii, e Harap-Alb, iar dumneavoastra sinteti cei 322 de hoti!
E.N.: El o fi pe calul alb, dar s-a asezat, o data pe sa invers, apoi, e plin de catran si dat cu fulgi. Poti fi fericit ca poporul a ales un inculpat in lupta impotriva coruptiei.
Rep.: Inculpat?
E.N.: Daca data viitoare va alege pe vreunul din puscarie, tot luptator impotriva coruptiei sa vi-l puneti! De ce e inculpat? Poate nu stiti care e situatia… omul e inculpat in Dosarul Flota. Printr-o chestie de procedura nu s-a semnat ca el sa fie judecat, asta e.
Rep.: De ce nu l-ati terminat? Nastase a fost la putere!
E.N.: Scuzati-ma, nu ma ocup de Parchete, nu e menirea mea sa bag pe nimeni in puscarie! Cu Parchetele se ocupa Basescu!
Rep.: Deci Basescu nu l-a arestat pe Nastase fiindca nici Nastase nu l-a arestat pe Basescu! Dar continua razboiul: tu esti hot! Ba tu esti!
E.N.: Despre mine nu s-a zis ca sint hot! Iar chestia cu arestarile nu o face oricine. Ca nu a fost arestat Basescu, e o chestie de normalitate atita timp
cit primul termen a fost dupa alegeri. Cum puteam noi sa-l arestam? El e singurul om care are imunitate
in tara asta.
Cea mai bucata de dialog cu Nicolicea
Rep.: De ce era nevoie de amendament?
E.N.: Care amendament?
Rep.: Amendamentul prin care tot Parlamentul hotaraste dupa referendum.
E.N.: Pai, cine ati fi vrut sa hotarasca? Elena Udrea?
Rep.: Nu. Dom’le, n-au venit destui, da? Ramine in functie!
E.N.: Nu, inseamna ca referendumul nu e valabil. Hotaraste Parlamentul ce facem in continuare!
Rep.: Adica Basescu e la mina celor 322 de hoti!
E.N.: Nu e adevarat! E la mina oamenilor!
Rep.: Pai, cum? Ca nu se va veni la referendum.
E.N.: Nu mizati pe asta! Intrebare. Eu va intreb pe dumneavoastra! Cind un meci e invalidat, care e scorul?
Rep.: Trei-zero pentru aia care nu se prezinta!
E.N.: Nu! Oprit din cauze externe! Vine vijelia!
Rep.: Nu vine, dom’le, vijelia la referendum!
E.N.: Cum adica, asa credeti dumneavoastra: ba, nu intra nimeni cit regulez eu?
Rep.: Se reia!
E.N.: E invalid din cauza furtului de la urne?
Rep.: Nu fura Basescu!
E.N.: Ce vorbesti! N-a mai strigat o data ca PSD a furat si el a ajuns presedinte? Hai, dom’le, ne tragem din daci si romani si romanii stim ce au lasat la retragere. Deci, daca se fura?
Rep.: Deci v-a enervat atit de tare…
E.N.: Stai, dom’le, nu schimba subiectul! Deci, se fura, ce se intimpla?
Rep.: Daca fura Basescu, cistiga Basescu! Ce bine ar fi!
E.N.: E bine asta? Deci, daca fura si rezultatul e invalidat, care e rezultatul?
Rep.: Nici unul!
E.N.: Corect! Daca e invalidat din alte motive? Uragan, cutremur, inundatii?
Rep.: Aveti probe meteo?
E.N.: Dom’le, raspunde! Care e rezultatul?
Rep.: Se reia!
E.N.: Dom’le, daca va fi invalidat din cauza de razboi? Care e rezultatul?
Rep.: Se reia!
E.N.: Daca e neprezentare la urne?
Rep.: Cistiga omul nostru!
E.N.: Vedeti! V-a placut? In toate cazurile asa, cind vreti dumneavoastra altfel! Asta e logica-logica!
Despre Logica
Rep.: E logica curata, frumoasa, a celor curati!
E.N.: Permiteti sa va spun ca nu ne-am batut in detergenti ca sa stim care e mai curat.
Rep.: Amendamentul dumneavoastra merge pe logica lui Videanu. El a spus ca pregatiti ceva murdar!
E.N.: Imi pare rau, dar confundati logica cu imaginatia! Daca spuneati imaginatia domnului Videanu va credeam. Se stie ca domnul Videanu e un tip cu imaginatie, nu cu logica, si bineinteles ca s-a dus la Mama Omida si a aflat de ce pregatim noi, stim doar ca il cheama Adriean. I-o fi ghicit adevarata fiica a adevaratei Mame Omida. Logica nu are! Amendamentul meu nu are nimic distractiv, daca il explicam. Amendamentul meu spune: „Nu hotarim nimic acum, ci dupa referendum si avizarea ei de catre Curtea Constitutionala!“. Dupa hotarirea Curtii, Parlamentul ia act de decizia Curtii si face ceea ce spune Curtea. Ce este deplasat in asta?
Rep.: Pai, e bine. Va veni Basescu si va va taia capetele!
E.N.: Observ ca logica dumneavoastra functioneaza cu 322 de gloante pe minut, cit un Kalasnikov.
Rep.: E groaznic! Nu vreti sa ne dati presedintele inapoi!
E.N.: De ce nu? Lumea se prezinta la vot. Ori e demis, ori nu. Iar Curtea va lua act de acest rezultat si va propune in consecinta o solutie Parlamentului. Parlamentul decide.
Cine incalca legea? Iar zicerea cu betivaneala lui Traian
Rep.: Ticalosia are multe articole in lege!
E.N.: De ce sinteti avocatul lui Basescu? Daca respectarea legii e ticalosie, numai un inculpat o spune! Respectarea legii e obligatorie. Traiti dupa legile Elenei Udrea, atunci! O sa va fie mai bine! Eu va citesc din lege! Basescu nu doar ca nu a respectat legea, a incalecat-o pe mama legilor, Constitutia!
Rep.: S-a jucat cu legea in tarina, cum a zis Curtea!
E.N.: Ei, asta! Nu ati citit inseamna! Curtea a spus exact: „Daca a incalcat sau nu, stabileste Parlamentul!“. Asta a spus!
Rep.: Boc si Blaga ne-au recitat altceva!
E.N.: Boc a inceput sa fie cel mai bun in Constitutie dupa ce a cazut in cap in emisiunea lui Gheorghe, iar Blaga este cel mai prost ministru de Interne de la Postelnicu incoace! Nu mai citati din clasici in viata
! Sa citim din Constitutie, nu sa interpretam dupa cum tipa Boc sau urla Blaga!
Rep.: Pai, Basescu spune asa, ailalti spun altfel!
E.N.: Cind 322 i-au spus ca e beat, dumneavoastra mai credeti ca el poate interpreta ceva?
Rep.: El e beat, cei 322 sint hoti!
E.N.: Acum va zic pe bune, nu incercati sa ne tot jigniti. Hai sa incheiem si discutia asta!
Rep.: Basescu v-a facut hoti!
E.N.: Nu, a numit impersonal, mintind. A prezentat vreo dovada? Intrebati-l ca pe Cocosila: „Pe ce te bazezi?“. Eu va spun ceva. Cititi Amendamentul. Nu se citeste si se inflameaza toti. Dom’le, sa-mi dai un pumn in cap, daca eu nu i-am ajutat pe pedisti si pe Basescu! Am zis: „Gata discutia! Hotarim dupa Referendum“. Ce e rau in asta? Apoi, cu timpii de antena. Legea spune clar ca numai partidele au voie. Unde e presedintele aici? Nu e. Noi ce am spus? Dom’le, de televiziuni particulare nu ne atingem, poate face acolo ce vrea. La TVR si la Radio e treaba noastra. Si aici astfel: peste tot poate sa se arate cit vrea, da? Bun, ce facem cu Tribuna Partidelor Parlamentare? Acolo unde intra ca sint partide. Si am spus: daca PD ii da timp, se arata pe timpul PD-ului. Deci, ce am facut? Nimic altceva decit am reglementat o situatie! Ei tipa. Ori nu stiu sa citeasca, ori nu citesc! Asta-i tot!
Rep.: Cine v-a unit in frontul anti-Basescu? Hrebenciuc?
E.N.: Basescu. Pe el sa-l intrebati! PSD-ul nu a tras nici un fel de sfori. Incalcarea Constitutiei nu e la fel de spectaculoasa ca a da un cap in gura unuia, dar este egala chestiunea asta.
Macovei
Rep.: Monica Macovei e eroina Justitiei!
E.N.: Nu am inteles, a murit? De eroi in viata nu am auzit.
Rep.: Ne-a bagat in UE, a revolutionat Justitia!
E.N.: Iar Cocosila ma ajuta: „Pe ce va bazati?“.
Rep.: Frattini a spus.
E.N.: N-a spus! Macovei era unul dintre cei trei ministri care nu si-au achitat obligatia de a prezenta Parlamentului rapoarte de activitate, cum scrie regulamentul. Ceilalti, Ungureanu si Blaga.
Rep.: Asta-i birocratie!
E.N.: Aveti un geniometru ca s-o testati pe Macovei? Hai, dom’le, e un procuror ceausist ce s-a dat de trei ori peste cap si a devenit reformator.
Viitorul
Rep.: Viitorul societatii noastre cum il vedeti?
E.N.: Foaie verde de dudau, o sa fie si mai bine!
Rep.: Opinia internationala urla: de ce i-om fi bagat pe astia, unde sint reformele…
E.N.: Pai, ce faceti, incepeti sa-l criticati pe Basescu? Cine a promis? El! Cine nu a lasat Guvernul sa conduca? El. E bine, v-am adus unde trebuia!
Rep.: E bun Tariceanu?
E.N.: Nu. In conditiile de fata numai un guvern PSD poate conduce. Noi am acumulat si am construit, ceilalti au cheltuit.
Rep.: La mafii, la fel. I-ati luat! Patriciu contra restul pesedistilor! Nastase, Taracila…
E.N.: Dar de Stoica uitarati? Stoica supranumit Stoica Bancruta Frauduloasa, Stoica Adoptii Ilegale. Dar Stolojan, de care mi-am dat seama cit de bolnav e, vazindu-l in piata, de Stolojan care a fost cu Megapower, dar Stolojan ALRO? De astea ati auzit?
Rep.: Ati zis doi. Sa zic si eu doi. Dan Ioan Popescu si…
E.N.: Bun, uite, Blaga. Unde a fost Blaga angajat pina a ajunge ministru? Unii spun la Hayssam, altii la Luxten. In ce tabara e Blaga?
Rep.: In cea buna! Stati sa zic si eu unul acum…
E.N.: Lasa-ma, dom’le, ce, te joci cu mine de-a mafiotii?
Rep.: Da!
E.N.: Dar de Adriean Videanu ati auzit? Unde e asta?
Rep.: Unde trebuie!
E.N.: Dar de Cocos ati auzit? Dar de Cocoasa ati auzit?
Rep.: Nu, cine e asta?
E.N.: Sotia Cocosului.
Viata
Rep.: Ce e viata?
E.N.: Ceva dat de la Dumnezeu.
Rep.: Si Dumnezeu?
E.N.: Dumnezeu nu e subiect pentru Catavencu!