luni, 13 iulie 2009

Atac in stil mafiot in Capitala: patru masini au fost incendiate

Doua autoturisme au fost distruse aproape in totalitate, in noaptea de luni spre marti, dupa ce mai multi indivizi au aruncat in ele cu sticle incendiare. Proprietarii masinilor sustin ca atacatorii ar face parte din Clanul Burtea, care terorizeaza intreaga zona. Pagubitii spun ca tot primesc amenintari de la acestia, ultimul telefon de acest gen venind chiar luni. Marin Badila, proprietarul uneia dintre masini, a spus ca scandalul a pornit de la un fel de taxa de protectie. "Ei spun ca as fi prieten cu Sile Pietroi si ca ii duc lui informatii si de aia au ei necazuri", sustine Badila.
Potrivit ProTV, intreaga scena a avut loc in jurul orei 03:00, pe strada Peles din cartierul 23 August. Cativa indivizi aflati intr-o masina au trecut pe strada si au aruncat cu sticle incendiare. Indivizii nu au crutat nici alte doua masini, parcate pe aceeasi strada, care apartineau nepotilor lui Badila. Din fericire, oamenii au reusit sa stinga incendiile si sa evite extinderea focului. Din primele cercetari, a rezultat faptul ca sursa probabila de aprindere ar fi un foc intentionat cu materiale textile si chibrit. Nici una dintre masini nu era asigurata. Politistii au inceput o acheta si incearca sa dea de urma atacatorilor.