miercuri, 9 septembrie 2009

Constanta: cei cu bani vor vile cu vedere la mare, cei fara - confort II

Toata lumea vinde, foarte putini cumpara. Agentii imobiliari spun, la unison, ca "meseria asta nu prea mai renteaza aici. Iar daca legislatia nu ne va sustine cumva, vom ajunge la faliment, cu totii". Zilnic apar tomuri publicitare impresionante in cotidianele locale, fiecare incercand sa-si prezinte cat mai atractiv oferta. Un singur lucru ramane neschimbat: toata lumea vrea sa scape de apartamentele de 3-4 camere, la bloc. Motivele sunt diferite: cei care nu mai pot face fata cheltuielilor mari la intretinere cauta garsoniere sau apartamente confort 2-3. Ca peste tot. De aceea, preturile au sarit peste 8.000 de dolari, la garsoniere, in timp ce un apartament de 2 camere abia daca se mai vinde cu 7.000 de dolari, cu tot cu imbunatatiri. La bursa imobiliara ad-hoc urca pana si pretul garsonierelor fara grupuri sanitare proprii, cu o singura baie comuna, pe palier. Este vorba, in fapt, de camerele din fostele camine de nefamilisti din zona CET, de pilda, care se vand acum cu 4.500-5.000 de dolari. Cine a apucat sa agoniseasca sume mai mari, vrea sa-si investeasca banii schimband apartamentul de 2-3-4 camere pe vile la malul marii, chiar daca preturile sunt adesea exorbitante, trecand si de 300.000 de dolari. In cel mai rau caz, se multumesc cu apartamentele din Faleza Nord Sud, unde tocmeala nu coboara sub 25.000 dolari, iar la garsoniere de la 10.000 dolari mai sus. In top urca si terenurile, pana la 100-200 dolari mp, in zonele marine (in timp ce in cartiere inca se vand terenuri cu 8-17 dolari mp). "Oricum ar fi, cumparatorii sunt tot mai rari, spune administratorul Agentiei ProCasa. Mai vindem din cand in cand cate o garsoniera, in zonele CET (cu baie comuna, 4.500 dolari si 9.000 dolari, cu baie proprie, in zonele centrale). Dar merge tot mai greu". Directorul Agentiei "Elion", Ioan Ududec, vicepresedinte al Asociatiei Nationale a Agentilor Imobiliari, spune ca pana si faloasele vile din Lazu si Agigea, ridicate imediat dupa Revolutie, cu 1 leu mp, nu mai au cautare. "Abia daca mai vindem una-doua, cu cel mult 25.000 dolari. A fost un adevarat noroc ca am putut vinde, la Lazu, o vila cu 40.000 dolari (700 mp), dar cumparatorul este o Asociatie non-profit, sponsorizata de afara. Pe vara, din fericire, mai reusim sa inchiriem la preturi destul de bune cladiri pe malul marii ori in statiuni. De curand, am inchiriat o terasa la Mamaia, cu 25.000 dolari pe sezon, si, cu acelasi pret, pe plaja Belona, din Eforie Sud. Am fost surprins sa constat ca sunt tot mai multe oferte de cumparari pentru hoteluri cu 1, 2, 3 etaje, evident in statiuni, sau case transformate in hoteluri, desi preturile incep de la 200.000 dolari in sus, a comentat Ududec. Cluj: raportul dintre cerere si oferta - unu la sapte Preturile au crescut aberant si nu se raporteaza la valoarea reala a imobiluluiPiata imobiliara din Cluj nu este afectata, pentru moment, de introducerea TVA la constructia de locuinte. Majoritatea marilor agentii imobiliare nici nu au bagat de seama noua prevedere legala. La Cluj, singurul lucru care intereseaza este ca afacerile imobiliare sa aiba mai multi clienti. Pe piata locala, preturile caselor si terenurilor au atins preturi, pe alocuri, astronomice, in ciuda ofertei care este mult mai mare decat cererea. "Daca statul va acorda o subventie de 20 la suta la credite atunci nu vor mai fi probleme. Vor disparea evazionistii", ne-a declarat unul din patronii unei agentii imobiliare. Preturile au crescut aberant si nu se raporteaza la valoarea reala a imobilului, sustin alti directori de firme cu activitate specifica. Astfel, in zona rezidentiala Andrei Muresanu - Faget, pretul unei vile de 400 mp depaseste 200.000-220.000 USD, in timp ce in zone mai periferice, casele ajung la 150.000 USD. Din cauza studentilor (80.000 de pers./an) din alte localitati care vin sa studieze in Cluj, piata apartamentelor s-a dezechilibrat total. Un apartament de 2 camere, in cel mai mare cartier, Manastur a ajuns la 16.000 USD, iar cel de 4 camere, finisat, 24.000 USD. Apartamente similare in zona centrala se vand cu 23-38.000 USD. Si piata terenurilor inregistreaza preturi enorme. In zona Andrei Muresanu, un metru patrat atinge 60-80 de USD, iar la periferie 15-20 USD. Conform numarului de anunturi de vanzari-cumparari, ofertele sunt de aproximativ sapte ori mai multe decat cererile. Ca urmare a dezvoltarii pietei locuintelor de lux Creste cererea de piscineDezvoltarea pietei constructiilor de lux pentru locuit, concretizata prin numarul mare de vile ridicate in cartiere rezidentiale, la periferiile oraselor sau in zone cu rezonanta turistica, a favorizat dezvoltarea unei noi afaceri, cea a productiei de piscine, iar perspectivele acesteia sunt dintre cele mai bune. "Piata piscinelor din Romania este intr-o continua dezvoltare datorita numarului mare de case individuale aflate in constructie", spune Sorin Stanciu, director de zona al firmei Avi Craiova, specializata in producerea de piscine. Mizand pe cresterea cererii pentru astfel de produse, societatea craioveana estimeaza, pentru acest an, vanzarea a circa 150 de piscine, cu aproximativ 90 mai multe fata de anul trecut. Avi este specializata in producerea de piscine din rasini sintetice armate cu fibra de sticla. Pretul unei piscine variaza intre 3.000 si 15.000 de dolari, in functie de capacitate si dotari, si include transportul, montajul si utilarea piscinei cu echipamentele aferente. Capacitatea piscinelor este cuprinsa intre 27 de tone si 380 de tone de apa, iar durata totala de exploatare a constructiei este de peste 30 de ani. Producatorul asigura o garantie de 15 ani pentru bazin si doi ani pentru echipamente si instalatii. Preturile terenurilor si caselor in statiunile de pe Valea Oltului - in crestereIn Olanesti, Calimanesti si Baile Govora, au inceput sa se realizeze tot mai multe tranzactii imobiliare. In Olanesti, o casa cu 4 camere, baie, canalizare si 600 mp de teren se tranzactioneaza cu 35.000-38.000 de dolari. La Calimanesti se ofera spre vanzare o casa cu 5 camere la pretul de 50.000 de dolari. In Baile Govora, prin agentiile imobiliare se tranzactioneaza o casa cu 3-4 camere cu 38.000-40.000 de dolari. Preturile sunt anuntate si in euro, o vila cu P+2 vanzandu-se cu 100.000 de euro. Pretul terenurilor in statiunile de pe Valea Oltului difera, de asemenea, in functie de zona si deschiderea la strada, intre 3 si 28 de dolari/mp. In ultima perioada de timp s-au facut "tranzactii serioase" la preturi foarte mari, dar numarul tranzactiilor efectuate prin agentiile imobiliare este in scadere. Ramnicu Valcea: preturile la apartamente si case - la nivelul Capitalei Munca la negru infloreste dupa introducerea TVAPreturile difera de la zona la zona, ajungand ca, in centrul municipiului, 1 mp de teren sa se vanda cu 180 de dolari. In cartierul Ostroveni, o garsoniera se tranzactioneaza cu 180.000-200.000 milioane de lei, iar in zona de nord pretul este mai mare cu 50-80 milioane lei. De cele mai multe ori, preturile sunt date in dolari si mai putin in euro si lei. Asa, de exemplu, un apartament cu 2 camere in municipiul Ramnicu Valcea se tranzactioneaza cu 10.000-15.000 de dolari, in functie de etaj si zona. Recordul il detine zona Zavoi, unde pretul este mai mare cu pana la 2.000 de dolari. Sunt cautate si apartamentele cu 3 si 4 camere. Daca in cartierul Ostroveni, unde confortul nu este dintre cele mai bune, pretul este in jurul a 350 milioane lei, in centru si nord se tranzactioneaza un apartament cu 3 camere cu 15.000 pana la 20.000 de dolari. Evident, casele sunt mai scumpe, ajungand pana la 50.000-60.000 de dolari, in functie de amplasament, numarul de camere si suprafata de teren aferenta. In ultima vreme, a crescut mult si pretul terenurilor din localitatile invecinate municipiului Ramnicu Valcea. La Bujoreni, de exemplu, 1 mp de teren "la strada" ajunge pana la 18-20 de dolari. La fel si in Fedelesoiu sau Vladesti. Constructorii se plang ca, odata cu aplicarea TVA-ului in acest sector, si-au limitat lucrarile, pentru a-si putea acoperi cheltuielile. Cei mai multi dintre ei folosesc munca la negru, prin aducerea unor zilieri ca salahori. Cu alte cuvinte, ei isi pastreaza un nucleu de meseriasi care, de cele mai multe ori, nu depaseste 10-15 persoane, iar alte cateva zeci de persoane sunt utilizate la 'munca cu ziua'.

Cum sa te vinzi bine pe piata muncii

Alegerea meseriei si a locului de munca O cariera de succes incepe prin definirea postului si a companiei dorite si nu cum in mod gresit cred unii, cu elaborarea curriculum vitae (CV) si a scrisorii de intentie. Meseria dorita nu trebuie aleasa in functie de oferta din presa sau Internet, ci in primul rand in concordanta cu interesele si calitatile dumneavoastra personale. Redactarea unei liste de calitati personale (cunostinte de specialitate, competente sociale etc.) si interese (hobby-uri) poate folosi la determinarea meseriei dorite respectiv drept criteriu de verificare a compatibilitatii anunturilor de job-uri cu propria persoana. Se recomanda redactarea unei a doua liste care sa cuprinda cerintele dumneavoastra catre angajator. O asemenea lista trebuie sa cuprinda posibilitati de promovare, salariu, locatia geografica si alte cerinte catre angajator. Foarte important este sa nu va fixati criteriile de evaluare si alegere dupa cele ale colegilor sau prietenilor, ci dand prioritate propriilor necesitati. Scopul consultantei este de a ajuta persoana ce se afla in cautarea unui loc de munca sa gaseasca pozitia adecvata intr-o companie aleasa, pozitie care sa ii confere cele mai bune sanse pentru dezvoltarea unei cariere. Analiza principala facuta de consultant este cea de compatibilitate a persoanei in cauza pe baza documentelor de prezentare cu pozitia oferita spre ocupare. Nu este in interesul nimanui, nici al companiei angajatoare, nici al candidatului si nici al consultantului sa se creeze aparenta compatibilitatii prin cosmetizare. Prima impresie se formeaza in 30 de secunde Documentele cerute in mod obisnuit pentru selectie contin scrisoarea de intentie, fotografie, curriculum vitae, recomandari de la institutii de invatamant, centre de calificare sau angajatori anteriori. Realitatea este ca durata primei evaluari a documentelor de prezentare este de 30-40 de secunde. Daca vreti sa treceti de aceasta prima examinare, CV-ul si scrisoarea dumneavoastra de intentie trebuie sa faca o impresie desavarsita. Lipsa profesionalitatii redactarii formelor de prezentare este inca o caracteristica a unei mari parti dintre candidati. Documentele dumneavoastra de prezentare sunt mai mult decat o formalitate. Aceasta este deja prima "proba de lucru", care trebuie sa furnizeze primele informatii despre persoana dumneavoastra. Cauzele esecului candidatilor in ordine descrescatoare a importantei lor sunt aplicatii incomplete, pretentii salariale prea mari, neintelegerea descrierii postului in cauza, vocabular si posibilitati de exprimare deficitare, lipsa pregnantei, a concluziei si a transparentei, exagerari ale descrierii personale, impresie personala neconforma cu realitatea, lipsa definirii propriilor teluri, superficialitatea si ambiguitatea prezentarii, greselile gramaticale si ortografice din CV sau scrisoarea de intentie s.a. lipsa unor informatii adecvate Scrisoarea de intentieScrisoarea de intentie este partea cea mai individuala din aplicatia dvs. Prin aceasta trebuie sa treziti interesul si curiozitatea consultantilor de specialitate privind persoana dvs., pentru ca 70% dintre ei considera ca scrisoarea de intentie este foarte importanta pentru derularea ulterioara a selectiei. Este foarte important sa tratati in detaliu toate aspectele puse in discutie in anuntul pozitiei vacante. Scrisoarea dumneavoastra de intentie trebuie sa fie clara cititorului, sa fie simplu redactata, sa aiba o structura clara, sa contina o anumita ordine interioara, sa contina propozitii scurte si precise si sa stimuleze cititorul. Folositi pentru redactare formatul A4, scris numai pe o parte, lasati suficient spatiu liber in partea superioara si cea inferioara a paginii si, foarte important, lasati stanga lateral un spatiu de minimum 2,5 cm liber, pentru ca documentele dvs. sa poata fi citite chiar daca sunt prinse intr-un dosar. Curriculum vitae - expresia personalitatiiCV-ul contine cele mai importante informatii despre persoana dvs. Dupa scrisoarea de intentie este a doua piesa de baza in procesul aprecierii candidatului, daca este potrivit pentru locul respectiv si in firma in cauza. Conform acestui principiu este recomandata o redactare de exceptie a CV-ului. Forma si structura. Referitor la forma sunt valabile caracteristicile afirmate la scrisoarea de intentie. Structura trebuie sa fie tabelara. Structurarea se face cu mijloace stilistice specifice, precum cratima, si trebuie sa fie o expresie a originalitatii dvs. Se foloseste categorisirea dupa datele personale, educatie, practica, informatii aditionale, calificari s.a., astfel incat destinatarul sa retina esentialul. In cadrul categoriilor specifice, informatiile trebuie prezentate cronologic si complet. Prezentarea nu trebuie sa lase intervale temporale nedescrise, fiti sincer si nu cosmetizati realitatea. Dorina Pivniceru Managing Partner Stein & Partner Management Consulting The Amrop Never Group

Vanatorii de creiere

Care sunt factorii care ne dezvaluie daca cineva este bun pentru un anumit post, dar nepotrivit pentru altul? Este oare posibila identificarea candidatului ideal? Cei care s-au confruntat cu aceste probleme stiu ca raspunsurile nu sunt chiar simple. Insa, cu siguranta, solutii exista. Ele pot fi gasite cu ajutorul unor firme cu experienta nationala si internationala in domeniul resurselor umane, precum Hill International. Hill International - lider in 22 de tari Grupul Hill International a fost infiintat in 1975, cu scopul optimizarii relatiilor dintre persoanele si organizatiile profesionale ce traverseaza perioade de schimbari si/sau dezvoltare. Avand un sediu central la Viena, Hill International Group cuprinde in prezent 37 de filiale in 22 de tari, ocupand pozitia de lider in domeniul selectiei si recrutarii de personal pentru posturile de conducere. Prin activitatea de consultanta desfasurata in cadrul UNIDO (United National Industrial Development Organisation), care opereaza in 152 de tari si prin specialistii sai cu formatie internationala, Hill acorda consultanta in vederea depasirii dificultatilor datorate diferentelor culturale, de limba, de stil de lucru. De altfel, intreaga metodologie Hill este adaptata standardelor fiecarei tari in care grupul are reprezentante. Se prevede intotdeauna o perioada anterioara infiintarii fiecarei reprezentante, dedicata exclusiv studiului caracteristicilor sociale, economice, culturale din tara respectiva. Hill a fost partenerul guvernului austriac la stabilirea criteriilor obiective de selectie a functionarilor publici. De asemenea, a participat in Polonia la introducerea principiilor de management de personal in structurile administrative teritoriale si a avut un rol-cheie in patrunderea Microsoft in Slovenia. In Europa de Est, Hill International este un catalizator al amplelor procese de schimbari sociale si economice - fie ca acestea se petrec in Ungaria, Rusia, Bulgaria sau Romania. 800 de super-joburiHill a intrat pe piata romaneasca in 1990, odata cu mari companii multinationale, si a asigurat permanent servicii de selectie, recrutare si consultanta in domeniul resurselor umane, prin specialistii sai. De atunci, au fost ocupate prin intermediul agentiei peste 800 de posturi de top si middle management. Printr-o prezenta activa, ce acopera intreaga perioada de transformari din 1990 pana in prezent, Hill International Romania a inregistrat si evaluat atat caracteristicile, cat si modificarile pietei fortei de munca, in conditiile specifice tranzitiei. Cele mai cautate meseriiS-a constatat ca masurile de accelerare a privatizarii si restructurarii intreprinderilor de stat au crescut semnificativ oferta de forta de munca calificata. Piata fortei de munca a fost dinamizata si de numarul in crestere al tinerilor absolventi, care intra in competitie pentru ocuparea posturilor, cu atributele specifice categoriei de varsta din care fac parte: ambitie, dinamism, flexibilitate, creativitate, receptivitate. Desi domeniile vizate de procesele de privatizare si restructurare sunt in special cel tehnic, productiv si comercial, oferta fortei de munca se orienteaza spre domeniile comercial (in special bunuri de larg consum), informatica, telecomunicatii si financiar. Nu cu mult Pornind de la ideea ca angajatii, personalul, reprezinta capitalul cel mai important al oricarei institutii, intreprinderi sau firme, procesul de selectie a personalului trebuie sa se situeze la acelasi nivel cu importanta acordata resurselor umane de care depinde succesul in activitate. Avand la baza acest principiu si o analiza aprofundata a caracteristicilor pietei fortei de munca din Romania, HILL International Romania promoveaza servicii de calitate recunoscute ca "standard HILL International". "Gasim expertul!" - este expresia pe care o folosesc cei de la Hill pentru a-si caracteriza serviciile. RecrutareaPrimul pas pe care il face firma de consultanta este sa analizeze in detaliu situatia ivita. Sunt determinate caracteristicile clientului, pozitia lui pe piata, structura, precum si cerintele profesionale si personale pe care candidatul va trebui sa le satisfaca in noua lui pozitie. Consultantul, fiind familiar cu ansamblul cererii si ofertei, sistematizeaza cerintele clientului si, uneori, daca succesul diferite posturi. Se foloseste si investigarea directa, avand ca tinta persoane care lucreaza in posturi si domenii similare din structura economica si care sunt aparent potrivite pentru pozitia data (in general, posturi de conducere). InterviulSe analizeaza Curriculum Vitae primite de la candidati si se selectioneaza conform datelor referitoare la studii, pregatire profesionala si experienta mentionate in cadrul cerintelor postului. Asa se ajunge la urmatorul pas, care este interviul. Acesta se desfasoara sub forma unei convorbiri cu unul din consultanti, candidatii fiind informati in detaliu cu privire la postul respectiv. De asemenea, sunt culese informatii in legatura cu pregatirea, experienta profesionala, motivatia si personalitatea candidatilor. De cele mai multe ori, interviul are loc intr-o limba de circulatie internationala, pentru a evalua cunostintele de limbi straine cerute de posturile oferite de companiile straine. EvaluareaIntr-o etapa ulterioara, aplicandu-se metodele si sistemul standardizat elaborat de Hill International Romania, se evalueaza potentialul fiecarui candidat, avandu-se in vedere profilul personalitatii candidatului, aptitudinile sale, capacitatile intelectuale, interesele, nivelul motivational si al performantei. Toate datele obtinute de la candidati sunt prelucrate computerizat si sunt tratate cu maxima confidentialitate, fiind prezentate doar clientului. Desi decizia finala nu se bazeaza in exclusivitate pe rezultatul testelor, studiile axate pe examinarea capacitatii de munca si pe stabilirea profilului personalitatii s-au dovedit perfect justificate. Rolul consultantului nu se incheie dupa finalizarea procesului de selectie. Hill International incearca sa stabileasca cu fiecare companie-client o cooperare continua si sa sustina noul angajat pe parcursul adaptarii si evolutiei sale. Se evalueaza rezultatele obtinute in decursul timpului si, daca este necesar, se ofera asistenta si consultanta suplimentare. Hill International este convinsa de existenta unui potential ridicat de forta de munca caracterizat printr-un nivel cultural si profesional peste media altor tari si nu in ultimul rand, prin flexibilitate si capacitate mare de adaptare, ceea ce poate constitui premiza unei evolutii favorabile in general. Hill International Romania P.O. BOX 42-76 Bucuresti Tel: (01) 312.52.44; Fax: (01) 311.16.83 E-mail: office@hill.ro

Langa factura la telefon, un fluturas de informare

Campania de promovare a noului plan de numerotare telefonica, care va fi introdus din 14 iunie, va incepe la 1 iunie, a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Dan Nica. "Prin intermediul canalelor media, televiziuni si radiouri, populatia va fi informata cu privire la modificarile care vor avea loc in actualul plan de numerotare telefonica. De asemenea, clientii operatorilor de telefonie fixa si mobila vor primi, o data cu factura, fluturasi de informare", a adaugat Nica. Noul plan de numerotare telefonica prevede introducerea unei cifre dupa zero, care va indica operatorul sau serviciul. Planul va fi aplicat simultan de catre toti operatorii. Pentru operatorii de telefonie mobila, cifra 9 din structura numerelor actuale va fi inlocuita cu doua cifre: 7 si o alta cifra, caracteristica operatorului. Apelurile in aceeasi localitate de pe telefon fix pe telefon fix nu presupun nici o schimbare in formarea numarului. Codurile de acces, 00 pentru international si 0 pentru interurban, raman neschimbate. "Pentru apelurile de urgenta, cum ar fi Salvare, Pompieri sau Politie, numerotatia va ramane aceeasi, pana la intrarea in functiune a sistemului national pentru apeluri de urgenta - 112", a precizat Nica. In perioada 14 iunie - 14 septembrie vor functiona atat noul plan de numerotatie, cat si cel vechi si se vor putea folosi in paralel numerele corespunzatoare vechii si noii numerotatii. Un mesaj vocal va informa utilizatorul care formeaza un numar in vechea structura despre schimbarea de forma care s-a produs, dar legatura se va face automat, chiar daca se formeaza numarul vechi. In perioada 14 septembrie - 14 noiembrie 2002 va functiona numai noul plan de numerotatie. Daca se va forma numarul vechi, abonatul va fi avertizat cu privire la modificare fara sa se mai realizeze rutarea apelului. Dupa 14 noiembrie va functiona numai noua numerotatie. Potrivit ministrului Comunicatiilor, costurile introducerii noului plan de numerotatie sunt apreciate la cateva milioane de dolari si vor fi suportate de catre toti operatorii de telefonie fixa si mobila.

De la 1 iunie - noua lege privind TVA

Potrivit unui comunicat primit la redactie, Ministerul Finantelor informeaza ca, incepand cu 1 iunie 2002, a intrat in vigoare Legea privind taxa pe valoarea adaugata. Redam mai jos cele mai importante modificari: * Operatiunile efectuate de Regia Autonoma "Administratia Nationala a Drumurilor din Romania" nu mai sunt excluse din sfera de aplicare a taxei pe valoarea adaugata;. Scutirea de taxe vamale nu mai implica si scutirea automata de taxa pe valoarea adaugata pentru operatiunile de import;. S-a ridicat plafonul de impozitare de la 125 milioane lei la 1,5 miliarde lei cifra de afaceri anuala. Prin normele de aplicare a legii va fi stabilita procedura de scoatere din evidenta a agentilor economici care au cifra de afaceri anuala sub plafon;. In scopul combaterii evaziunii fiscale au fost instituite masuri drastice de pedepsire, cu inchisoarea de la 1 la 7 ani, pentru agentii economici care solicita si obtin rambursari de TVA ca urmare a determinarii incorecte, cu rea-credinta a sumelor de rambursat;. Nu mai sunt scutite de TVA urmatoarele: importul de bunuri efectuat de institutiile publice finantate din imprumuturi contractate de pe piata externa cu garantie de stat, veniturile realizate din activitati proprii de catre partidele politice, elementele infrastructurii feroviare publice, inclusiv terenurile pe care sunt amplasate, precum si terenurile destinate acestui scop s.a;. S-a eliminat cota zero a taxei pe valoarea adaugata pentru: serviciile turistice prestate in tara sau in strainatate pentru beneficiarii straini, persoane fizice sau juridice, a caror contravaloare se incasa in valuta, constructia de locuinte, extinderea, consolidarea si reabilitarea locuintelor existente, tarifele incasate din exploatarea autostrazilor si tronsoanelor de cale ferata concesionate;. In zonele libere se aplica un regim normal de TVA, cu exceptia bunurilor straine pentru care legea prevede alte regimuri;. Au fost prevazute scutiri de TVA pentru: livrarile de organe, sange si lapte uman, prestarile de ingrijire si supraveghere la domiciliu a persoanelor efectuate de personal specializat, cu exercitarea profesiunilor medicale si paramedicale, asistenta si protectia sociala, prestarile de servicii si livrarile de bunuri legate de protectia copiilor si tinerilor, serviciile legate direct de practicarea sportului sau a educatiei fizice prestate de organizatii fara scop patrimonial. In termen de 15 zile de la intrarea in vigoare a Legii privind TVA, vor fi aprobate, prin Hotarare a Guvernului, Normele de aplicare a legii.

Moneda europeana a crescut in ochii leului

Moneda unica europeana a avut parte de o saptamana buna, atat pe plan national, cat si international. Dupa ce in fata dolarului si-a atins momentul de glorie din ultimele 15 luni, euro s-a intarit in fata leului, sarind 640 de trepte. De la o valoare de 30.806 lei/euro, moneda unica a ajuns la finele saptamanii la 31.446 lei/euro, in timp ce dolarul a reusit sa castige doar 34 de unitati in fata monedei nationale, si asta dupa ce a trecut si prin cateva momente de slabiciune. Analistii cred ca este foarte probabil ca actuala conjunctura sa continue in perioada urmatoare, in care euro este asteptat sa urce pana la un prag de 0,95-0,96 centi, situatie in care euro va continua sa castige teren in fata leului, facand devalorizarea cursului leu/dolar mai lenta.

Agentii economici - obligati sa accepte bancnotele de 5.000 lei

Agentii economici si institutiile publice sunt obligate sa primeasca de la populatie, pana la data de 16 iunie, bancnotele de 5.000 de lei care urmeaza sa fie retrase din circulatie, informeaza un comunicat al BNR. BNR a inceput de la 1 mai operatiunea de retragere din circulatie a bancnotei cu valoarea nominala de 5.000 lei - emisiunea 1998. "Aceste bancnote vor fi primite de la populatie, in mod obisnuit, de catre toti agentii economici, precum si de celelalte institutii pana la data de 16 iunie 2002. Acestea sunt obligate sa primeasca bancnotele de 5.000 lei si sa nu le mai repuna in circulatie, urmand a le depune, zilnic, la unitatile bancare unde au contul deschis, odata cu depunerile de numerar", se arata in comunicatul BNR. In intervalul 17-30 iunie, bancnotele aflate in perioada de retragere vor fi primite de la populatie, agenti economici si celelalte institutii, in plati si pentru preschimbare, numai de catre unitatile bancare. De la 1 iulie si pana la 30 septembrie 2002, bancnotele de 5.000 lei - emisiunea 1998, care si-au pierdut puterea circulatorie, vor putea fi preschimbate numai de catre sucursalele BNR.

Obligatiunile municipale castiga teren in preferintele de investitii

Municipalitatile au prins gustul investitiilor cu bani atrasi de la societati private, fonduri de investitii si populatie. Gheata a fost sparta la Predeal si Mangalia: cele doua municipalitati au incheiat cu brio doua emisiuni de obligatiuni in valoare de 5 si, respectiv, 10 miliarde de lei, puse in vanzare prin intermediul BRD-SocGen si BCR. Banii adunati au fost investiti in partia de schi din Predeal si pentru amenajarea falezei din Mangalia. Recent, o emisiune de obligatiuni in valoare de 10 miliarde de lei a fost lansata de municipalitatea din Zalau pentru modernizarea retelei de apa. "Mai sunt doua emisiuni pregatite pentru aceasta toamna si alte trei undeva in iarna. Lucram cu Research Triungle Institute in calitate de consultanti (ca persoane fizice) la alte sase posibile astfel de emisiuni de obligatiuni pentru municipalitati", ne-a declarat Viorel Udma, directorul companiei VMB Partners, consultant al municipalitatii din Predeal. Chiar daca semnele sunt deocamdata firave, analistii si bancherii spera si cred ca avem de-a face cu o tendinta de dezvoltare a unui nou instrument de investire, care ar putea induce schimbari in piata, in atitudinea bancilor si chiar in structura economiilor. In primul rand, in acest moment un plasament in obligatiuni aduce o dobanda cu 2 procente peste media pietei. De exemplu, pentru un plasament intr-un depozit bancar la termen de 3 luni dobanda este de 26-29 la suta/an, iar pentru unul in titluri de stat o persoana fizica ar primi 28 la suta pe an. Pentru sumele plasate in obligatiuni municipale, dobanda calculata sare de 30 la suta pe an. "O municipalitate isi permite sa ofere dobanzi mai mari atunci cand are un proiect foarte bun", ne-a declarat Bogdan Baltazar, presedintele BRD-SocGen. Spre deosebire de titlurile de stat, obligatiunile municipale sunt instrumente de investire pe termen mediu (doi ani). Desi populatia nu s-a "aruncat" sa le cumpere, fondurile de investitii au "marsat" puternic. Majoritatea analistilor cred ca, spre deosebire de depozitele clasice si titlurile de stat, obligatiunile municipale ofera cel mai bun raport risc-randament. Cu alte cuvinte, castigi pe masura riscului asumat. In plus, garantie sta insasi municipalitatea. "Prin astfel de instrumente creste flexibilitatea in luarea deciziilor la nivel local, in cazul proiectelor de investitii. In plus, Primaria nu da faliment", spune Simona Constantinescu, director general la BCR Securities. Daca obligatiunile municipale vor castiga teren, acest fapt ar avea impact si asupra bugetului de stat, care ar fi eliberat de o parte din transferurile catre administratiile locale. Nici bancile nu vor ramane impasibile in viitor. Presedintele BRD-SocGen spune ca, desi o perioada de cativa ani bancile isi vor pastra suprematia in intermedierea financiara, ele "sunt amenintate de dezvoltarea bancilor de investitii", care fac astfel de intermedieri pentru municipalitati sau companii private.

Guvernul pregateste o noua modificare a legii impozitului pe profit?

La sase luni de la adoptare, guvernul, prin Ministerul Finantelor, se pregateste sa modifice legea impozitului pe profit. "Ministerul Finantelor lucreaza la un proiect de modificare a legii privind legea impozitului pe profit. Nu vrem facilitati sau un tratament diferit, ci doar ca sistemul bancar sa fie tratat cu atentie, dat fiind ca bancile sunt cei mai mari contribuabili. Ministrul Finantelor ne-a promis acest lucru", ne-a declarat Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor si prim-vicepresedintele Alpha Bank. Subiectul amintit a fost discutat vineri, cu ocazia intalnirii dintre ARB-Banca Nationala si Eugen Dijmarescu, seful Departamentului de Politici Economice din subordinea guvernului. Una din temerile bancherilor este legata de faptul ca bancile vor fi tratate "la gramada" cu celelalte societati comerciale in privinta constituirii rezervelor. Ca urmare, bancherii au solicitat ca bancile sa poata constitui rezerve (prin cheltuieli deductibile fiscal) mai mari decat un IAS sau o fabrica, respectiv sa-si faca rezervele dupa legea bancara, nu dupa cea pregatita acum de autoritati. "In caz contrar, vom avea profituri mai mari, vom plati mai multe impozite, dar capitalul bancilor va slabi", a explicat Ghetea. Surprinzator, desi informatiile de mai sus ne-au fost confirmate din mai multe surse, ministrul Finantelor, Mihai Tanasescu, a negat faptul ca s-ar pregati modificarea legii impozitului pe profit. Subiectul principal al intalnirii a fost, insa, legat de masurile care ar trebui adoptate pentru ca sistemul bancar sa contribuie mai mult la cresterea economica. Declarandu-se multumit de intalnirea ARB-BNR-Guvern, Ghetea a spus ca s-a hotarat ca bancherii sa analizeze cat au insemnat creditele pentru investitii in totalul creditelor catre economia reala. Potrivit ultimelor date ale BNR, creditele catre economia reala au cunoscut o crestere spectaculoasa: 6 la suta pe primele trei luni ale anului si 12 la suta pe primele patru luni, ceea ce ce inseamna, anualizat, o crestere de peste 40 la suta. "Chiar daca suntem de acord ca este necesara cresterea creditului catre economia reala, suntem ingrijorati ca saltul actual este prea puternic", sustin surse din mediul bancar. Un alt bancher ne-a declarat ca la intalnirea amintita s-a convenit ca "bancile sa trimita guvernului o lista de propuneri cu ordonantele care ar trebui abrogate sau schimbate, deoarece incurca si bancherii si exportatorii, intre care si Ordonanta 18 privind disciplina valutara.

Guvernantii au aplaudat orfanii

Emma Nicholson, Jonathan Scheele, Serban Mihailescu, Sorin Oprescu si Mariana Nicolesco au dansat si au cantat de Ziua Copilului pe melodiile lui Dan Bittman, Mircea Baniciu si Dan Teodorescu, la spectacolul care a insotit premierea castigatorilor concursului national "Floare de colt", destinat tinerilor talentati din Casele de copii. Adolescentii din Centrele de plasament s-au bucurat, alaturi de alti tineri spectatori, de recitalurile unor trupe ca Echipa Fantastica, Holograf, Vama Veche, Pasarea Colibri, Akcent sau Amici. Cei 27 de premianti ai concursului la sectiunile muzica, dans, teatru, arte plastice, literatura, sport, stiinte, informatica si talente speciale au fost aplaudati in picioare de membri ai Guvernului si alti inalti demnitari. Primii clasati au primit cate o bursa de 100 de euro timp de 3 ani, iar cei de pe locurile doi si trei, aceeasi suma pentru o perioada de 2 si respectiv un an. La toate acestea se adauga tabere la munte sau la mare, seturi gratuite de manuale din partea MEC, dar, mai ales, invitatia baroanei Nicholson ca toti cei 27 sa viziteze Parlamentul European la Bruxelles si sa participe la dezbateri. Dincolo de premii insa, cel mai pretios cadou pentru tinerii din institutiile de ocrotire a fost dragostea si respectul noilor lor prieteni din familii.